VLAD MERCORI, cunoscut în mediul online pentru investigațiile sale politice, revine cu o nouă dezvăluire privind modul în care administrația condusă de Robert Negoiță ar fi pregătit un contract de zeci de milioane de euro, anulat brusc după intervenția DNA.
Punctul de plecare al analizei este începutul lunii februarie, când, pe 5 februarie, presa relata despre percheziții DNA la Primăria Sectorului 3 și la domiciliul primarului Robert Negoiță, într-un dosar ce vizează suspiciuni de construire ilegală a unui drum peste o conductă de gaze pentru fratele edilului, dezvoltator imobiliar. La doar patru zile distanță, pe 9 februarie, aceeași primărie anulează subit o licitație de amploare, în valoare de 195 de milioane de lei.
Licitația viza un contract-cadru de „reabilitare, modernizare și extindere a infrastructurii de mobilitate urbană și durabilă” în Sectorul 3. Un astfel de contract-cadru stabilește o singură dată regulile generale și lista de produse sau servicii ce pot fi comandate ulterior, pe parcursul mai multor ani, în baza unor contracte subsecvente. În documentația publică, Primăria Sectorului 3 a inclus o listă extinsă de echipamente și lucrări ce urmau să fie potențial achiziționate.
Lista cuprindea, printre altele, 67 de sisteme de iluminat pentru treceri de pietoni, 200 de camere video, 66 de parcări metalice pentru biciclete și 44 de stâlpi de iluminat stradal. Elementul care a atras însă atenția lui Vlad Mercori a fost numărul uriaș de controllere programabile pentru semaforizare: nu mai puțin de 2.240 de bucăți. Aceste controllere reprezintă practic „creierul” semaforului, cel care stabilește ordinea și durata culorilor.
Raportat la realitatea din teren, cifra apare ca fiind disproporționată. Date publice arată că în tot Bucureștiul există aproximativ 440 de intersecții semaforizate, iar doar 260 dintre ele sunt integrate în sistemul inteligent cu „undă verde”. Chiar și în scenariul maximal, un singur sector nu ar putea avea mai mult de 80-100 de intersecții semaforizate, ceea ce face improbabilă nevoia a 2.240 de controllere doar pentru Sectorul 3.
Investigația arată că una dintre firmele interesate de licitație a cerut oferte de la furnizori pentru controllere conforme cu specificațiile primăriei. Prețul minim identificat: circa 45.000 de lei per bucată. Aplicat la cele 2.240 de unități prevăzute în caietul de sarcini, rezultă aproximativ 100 de milioane de lei – adică peste jumătate din valoarea totală estimată a contractului de 195 de milioane de lei.
Potrivit explicațiilor lui Vlad Mercori, aici intervine mecanismul prin care o astfel de licitație poate fi „trucată” în mod aparent legal. Firmele fără legături cu administrația locală, confruntate cu aceste cantități și prețuri reale de pe piață, constată că nu se pot încadra în bugetul total cu tarife corecte pentru toate pozițiile și renunță să mai participe. În schimb, o firmă care cunoaște dinainte intențiile reale ale primăriei poate construi o ofertă complet diferită.
Astfel, o companie „de casă” știe că administrația nu va comanda niciodată cele 2.240 de controllere, pentru simplul motiv că nu are unde să le instaleze. În consecință, ofertantul poate trece în propunerea financiară un preț artificial de mic pentru controllere – de pildă 1.000 de lei bucata în loc de 40.000-45.000 de lei – ocupând astfel doar 2,2 milioane de lei din bugetul total pe acest capitol. Diferența de „spațiu” bugetar este apoi folosită pentru a umfla substanțial prețurile la produsele și lucrările despre care se știe că vor fi comandate efectiv.
Un exemplu oferit este cel al camerelor video: dacă prețul de achiziție de la furnizor este de circa 1.000 de lei, firma favorizată își poate permite să treacă în oferta pentru primărie 5.000 de lei per cameră, mizând pe faptul că aceste echipamente vor fi comandate în totalitate. Mecanismul descris funcționează astfel: ce nu va fi comandat se subevaluează, ce se știe că va fi comandat se supraevaluează, totul în interiorul unui buget global care, la prima vedere, pare rezonabil.
Conform relatării, Primăria Sectorului 3 ar fi fost atenționată asupra caracterului anormal al numărului de controllere prevăzute în documentație. Reacția instituției, susține Vlad Mercori, a fost să mențină specificațiile, susținând că aceasta este necesarul dorit. Abia după apariția presiunii exercitate de ancheta DNA, licitația a fost anulată, la doar patru zile de la percheziții.
Responsabilitatea pentru structura și aprobarea documentației ar fi fost asumată, potrivit documentelor consultate de autorul investigației, de primarul Robert Negoiță, de directorul executiv Roxana Cârstea, de șefa de serviciu Georgeta Vișan, alături de o serie de experți și consilieri implicați în procedură. Anularea nu schimbă însă, în opinia lui Vlad Mercori, caracterul de „tentativă de golăneală” al modului în care fusese gândit contractul-cadru.
Investigația este prezentată ca un studiu de caz pentru o practică mai larg răspândită în administrațiile locale din România. Vlad Mercori susține că are o listă extinsă de primării unde mecanisme similare ar fi fost folosite pentru a direcționa contracte către firme de casă, cu prejudicii cumulate de ordinul sutelor de milioane, posibil miliarde de euro. În loc să administreze orașele și comunele, conchide el, mulți edili administrează de fapt „hoția” prin care bugetele publice sunt devalizate.
